Expoziția de icoane „Chipul Slavei Tale Sunt”, la Muzeul Mitropolitan Iași

Arhiepiscopia Iașilor August 25, 2026

Titlul acestei expoziții este inspirat din troparul Cântările de umilință ale Sfântului Ioan Damaschin: „Chipul slavei Tale negrăite sunt, deși port rănile păcatului...”.

Chipul slavei Tale sunt prezintă un program pictural al temelor din iconografia creștină, incluzând aspecte istorice, teologice și sociale din învățătura Bisericii. Icoanele din cadrul expoziției au drept scop ilustrarea unor scene iconografice prin care Dumnezeu-Cuvântul reașază omul în starea paradisiacă, pierdută prin păcatul originar, oferindu-i viață veșnică.

Ideea expoziției este cuprinsă în cuvintele Sfântului Grigorie de Nazianz, care scrie astfel despre locul omului în lumea zămislită de Dumnezeu: „Cuvântul creator făurește o făptură vie, în care sunt aduse într-un tot întreg și una, și alta, adică natura invizibilă și vizibilă, creează, spun eu, omul; și din materia deja creată luând trupul și punându-i din El viață, creează parcă o altă lume, într-o lume mică – una mare.”

Cele zece icoane surprind modul de relaționare dintre Creator și creația Sa, omul, începând cu Facerea lumii și crearea omului adamic, continuând cu legământul lui Dumnezeu cu Avraam și încheind cu Judecata finală a lumii. Din suita de icoane fac parte următoarele lucrări: Crearea lumii și a primilor oameni, Nunta din Cana Galileii, Participarea la Viața Treimică, Botezul Domnului, Icoana Maicii Domnului, Sfânta Mahramă, Iisus Hristos, Dreptul Judecător.

Alături de invitați și de pictor, vor participa muzeograful Mihai Alex Olteanu și specialistul în problematică patrimonială Vladimir Bulat.

Tehnica folosită este tempera cu ou pe suport de lemn de tei.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri